Pârtie de schi în Arieșeni, județul Alba. FOTO Ministerul Turismului
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a vizitat stațiunea Arieșeni din județul Alba, evidențiând potențialul pe care îl are această zonă pentru dezvoltarea turismului.
“Am vizitat stațiunea de interes local, Arieșeni, o destinație de vis, din județul Alba, de care am rămas plăcut impresionat, mai ales că am găsit, astăzi, la sfârșit de aprilie, pârtia de schi încă acoperită de zăpadă. Este evident potențialul pe care îl are această zonă pentru dezvoltarea turismului. La Arieșeni există deja două pârtii de schi însă cererea turiștilor pentru practicarea sporturilor de iarnă a devenit tot mai mare în ultimii ani și este nevoie de un nou plan de investiții. L-am invitat pe domnul primar al Arieșeniului la minister, unde alături de specialiștii noștri vom discuta despre un proiect concret care va pune în valoare zona turistică din județul Alba. Am reușit să simplificăm procedura de evaluare a proiectelor depuse la Ministerul Turismului și iată că, astfel, doar cu studiul de fezabilitate proiectele pot fi incluse pe lista celor ce urmează să fie finanțate de Ministerul Turismului. Mai mult decât atât, am oferit astfel un sprijin foarte important primăriilor care nu puteau să finanțeze din bugetul propriu proiectul tehnic, costul acestui proiect putând fi decontat în integralitate de Ministerul Turismului”, Bogdan Trif, ministrul Turismului.
După vizita pe teren la pârtia de schi de la Arieșeni, Ministrul Turismului s-a întâlnit cu majoritatea primarilor localităților cu potențial turistic din zona de munte a județului Alba cu care a discutat despre măsurile din Programul de Guvernare implementate pentru dezvoltarea turismului în România.
La Baia de Aramă, autoritățile locale vor să dezvolte un complex turistic care se întinde pe 21 de hectare, cu patru pârtii de schi cu baza sintetică, cu două lacuri de acumulare pentru zăpadă artificială. De asemenea, vor fi construite și o sanie de vară, un teleschi și o telegondolă,…
Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, și-a început vizita oficială în județul Dâmbovița cu o întâlnire de lucru, ce s-a desfășurat în sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița. La eveniment au participat Daniel Comănescu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea – vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu – vicepreședintele…
Aproximativ 22 milioane de euro vor fi investite la Borșa pentru construcția unei pârtii de schi de 2650 m, iar Ministerul Turismului va contribui cu 90% din investiția de bază. Aceasta este prima investiție de anvergură în domeniul schiabil după 7 ani. Proiectul prevede și o instalație de înzăpezit artificial,…
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET România), Ștefan Baciu, a fost prezent în studioul GoNEXT, fiind invitatul jurnalistului Paul Alexe. Cu toate că, în sine, scopul este același, promovarea destinațiilor turistice …
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile spaniole au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Spaniei pentru persoanele care sosesc din România. Noile măsuri se aplică începând cu data de 21 iunie 2021. Astfel, începând …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Federația Funcționarilor Publici a anunțat organizarea unei greve de 24 de ore, pentru ziua de miercuri, 6 …
Be the first to comment