Diminețile în Alpii francezi au un ritm aparte. Aerul este rece, limpede, tonic, iar lumina se strecoară peste crestele acoperite de zăpadă ca într-un decor atent regizat. Schiorii și snowboarderii își prind clăparii, își ajustează echipamentul și pornesc spre pârtii cu o nerăbdare care li se citește lejer pe chipuri. Aici începe Snow Mission, o vacanță de iarnă care depășește ideea clasică de concediu la schi și se transformă într-o experiență colectivă de explorare, progres și distracție.
Nota editorului: Acest material a fost realizat în martie 2025, în cadrul proiectului Snow Mission. La momentul publicării, în ianuarie 2026, o parte dintre persoanele intervievate nu mai făceau parte din echipa proiectului.
Snow Mission este un eveniment creat de un grup de pasionați de sporturi de iarnă, în parteneriat cu agenția de turism Christian Tour și compania aeriană Animawings, care propune o formulă diferită de vacanță: schiezi mult, te dai mai bine în fiecare zi, explorezi domenii schiabile uriașe și închei serile alături de oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru zăpadă. Ediția Snow Mission 2026 va avea loc între 21 și 28 martie, la Avoriaz, în Franța, una dintre cele mai spectaculoase stațiuni din Alpi.
Evenimentul se desfășoară într-un cadru de excepție: domeniul Portes du Soleil, cu aproximativ 600 de kilometri de pârtii, întinse pe teritoriul a 12 stațiuni din Franța și Elveția. Este un teren de joacă ideal pentru schiori și snowboarderi de toate nivelurile, cu patru snowpark-uri, pârtii largi, coborâri lungi și panorame care îți dau senzația că nu vei epuiza niciodată posibilitățile muntelui.
O misiune născută din dorința de progres și socializare
Conceptul Snow Mission a apărut dintr-o nevoie simplă, explică fondatorul evenimentului, Cristi Dogaru și anume dorința de a petrece cât mai mult timp pe zăpadă și de a progresa constant în sporturile de iarnă, fără a pierde componenta socială.
„Acum vreo opt ani am venit cu ideea acestor evenimente numite Snow Mission și așa cum o spune și numele este o misiune, avem niște obiective aici, vrem să ne dăm pe zăpadă cât mai mult și să progresăm în sporturile care ne plac, snowboard sau schi, după caz. Acesta este obiectivul misiunii, să stăm cât mai mult pe munte. Pe lângă asta intervine și partea de socializare, așa că organizăm și câteva petreceri – în general trei sau patru pe săptămână, pentru că nu vrem să fim prea obosiți a doua zi, vrem să ne atingem obiectivele de care povesteam mai devreme”, afirmă Cristi.
Comunitatea Snow Mission este formată, în mare parte, din tineri activi, cu vârste între 25 și 35 de ani, oameni care lucrează adesea în medii sedentare și care caută o evadare autentică în natură. Îi unește însă ceva mai profund decât vârsta: perseverența și dorința de a evolua, fie că este vorba despre performanță sportivă sau despre dezvoltare personală.
Snow Mission este un eveniment family friendly, la care poți veni atât cu familia, cât și cu un grup de prieteni. Pe site-ul dedicat există pachete flexibile, inclusiv opțiuni de cazare pentru grupuri de 6 până la 12 persoane, gândite pentru a păstra atmosfera de comunitate.
De la pârtie, direct la party
Ziua, Snow Mission înseamnă schi și snowboard pe pârtii care par infinite. Seara, energia se mută în zonele de après-ski și în cluburile de pe munte, acolo unde distracția capătă un aer de festival. Petrecerile sunt parte integrantă din experiență, fie că este vorba despre seri în aer liber, ori despre evenimente organizate sus pe munte, cu stațiunea luminată la picioare.
Christian Tour a văzut din start potențialul acestui concept și a decis să se implice activ în dezvoltarea lui.
„Noi am răspuns pozitiv din prima. Mie îmi place foarte mult ce se întâmplă aici, la Les Arcs. Azi am fost și am vizitat stațiunea, am fost cu telecabina, a fost ceva spectaculos. Băieții și fetele care au vrut să schieze, au schiat. Eu cred că acest program va prinde la segmentul de piață din România și mă refer la pasionații de schi și de snowboard. Din tot ce văd aici, cred că lumea se simte bine și din primele impresii pe care le-am cules se pare că oamenii agreează acest gen de experiență și cred că va fi un succes”, susține Marius Berca, manager operațional în cadrul agenției Christian Tour.
Atmosfera de seară completează perfect zilele intense de pe pârtie, cu muzică de calitate, mâncare și băutură care intră excelent după efortul depus.
„Momentul este extraordinar! Am urcat cu telegondola, pe sub telegondolă oamenii schiau, se dădeau cu snowboardul, este fascinant. Aici petrecerea de-abia a început, oamenii se distrează, se simt bine, DJ-ul pune foarte multă muzică bună și toată lumea este foarte entuziasmată. Cu siguranță când vom coborî de aici, tot cu telegondola, lumea o să fie foarte fericită și încheiem o zi fructuoasă din toate punctele de vedere”, crede reprezentantul agenției Christian Tour.
Cu peste 30 de ani de experiență în turism, Berca vede Snow Mission drept genul de produs de nișă care răspunde perfect nevoii de evadare din rutină.
„Totul la acest eveniment este foarte bine organizat. M-a impresionat foarte mult că autobuzele circulă foarte mult pentru a duce turiștii la pârtii. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Am gustat și din bucătăria tradițională de aici și am fost foarte încântat. Am băut și bere locală și mi-a plăcut tare mult. Eu cred că cei care vin aici se vor întoarce acasă cu o experiență senzațională și își vor dori să revină în aceste zone”, afirmă Marius Berca, pentru GoNEXT.
Progres real, nu doar coborâri
Un element-cheie al Snow Mission este programul de coaching. În fiecare dimineață, participanții pot alege să se alăture unor grupe de maximum 10 persoane, organizate pe tematici și niveluri diferite. Scopul nu este performanța rigidă, ci progresul natural, în ritmul fiecăruia.
Coordonarea acestor echipe îi revine lui Ciprian Fușle, instructor de schi și un promotor convins al explorării domeniilor mari.
„Să aibă cunoștințe de pârtie cât de cât să poată să se descurce singuri pe schiuri atât cât să fie capabili să coboare o pârtie singuri și să nu aibă dificultăți foarte mari, pentru că scopul nostru aici este ca schiorii să se bucure de un domeniu extins, de sute de kilometri de pârtie, care se întind pe altitudini de la 3.000 m până la 1.200 de metri”, declară acesta.
Diferența dintre stațiunile din România și cele din Alpi este, spune Fușle, uriașă, acesta fiind și motivul pentru care evenimentul dedicat pasionaților se desfășoară în străinătate.
„România a ajuns și ea acum încet-încet să crească, dar în România numărul de pârtii este foarte limitat. Aici vorbim despre sute de kilometri. Poate în România avem, ocazional, zeci de kilometri. Când vine vorba de o stațiune de nivelul Les Arcs este vorba de sute și, în anumite cazuri, mii de kilometri de pârtii încât nu îți ajunge o săptămână – chiar și ca schior foarte bun – să explorezi nici jumătate. Poți să participi cinci ani consecutiv și să nu atingi aceeași pârtie de două ori”, mărturisește Ciprian Fușle.
Temerile legate de dimensiunea domeniului sunt, în realitate, nejustificate, spune specialistul. Ciprian Fușle crede că pasiunea și dorința de progres trebuie însoțite de curaj și de dorința de a autodepășire:
„Absolut deloc nu ar trebui să te temi de un domeniu mai extins, pentru că în momentul în care pleci la o plimbare în parc sau la o drumeție pe munte, nu mergi pentru a trece prin același loc pe unde ai mai fost, ci mergi să explorezi, să descoperi lucruri noi care aici sunt din plin”.
Pentru Fușle, coborârile lungi sunt adevărata bucurie:
„Eu prefer pârtiile lungi pe care le poți lega să poți să aduni 10 – 15 km dintr-o singură coborâre și asta poți face într-o stațiune ca Les Arcs sau Avoriaz, la Snow Mission cu foarte mare ușurință”.
Logistică simplă, experiență completă
Pentru participanți, Snow Mission elimină stresul organizării. Există soluții pentru transportul echipamentului, iar pachetele includ zbor și cazare. Cei care aleg să zboare beneficiază de curse charter operate de Animawings, iar transferurile către stațiune sunt asigurate de organizatori.
„Ca parte din familia Christian Tour le putem oferi pachete cu bilete de avion incluse, charter sau celor cărora nu li se potrivește această opțiune, din varii motive: geografice sau de altă natură, își pot lua bilete de avion pe anumite aeroporturi indicate de noi, de unde apoi îi putem prelua pentru transferul către stațiunea montană. Echipamentele le putem transporta noi din România până aici”, afirmă Cristi Dogaru.
Până la 31 ianuarie 2026, participanții pot beneficia de tarife reduse la toate variantele de cazare, în limita locurilor disponibile. Un exemplu este apartamentul de șase persoane din Rezidența Saskia 3 stele, disponibil de la 499 de euro de persoană, cu skipass-ul și vibe-ul Snow Mission incluse.
Snow Mission este categoric altceva față de obișnuita vacanță la schi. Este o poveste de iarnă construită din zile lungi pe pârtie, seri de prietenie, muzică și râsete, progres real și sentimentul că faci parte dintr-o comunitate. Tu vii cu pofta de aventură. Restul îl construiesc muntele, zăpada și oamenii care știu să transforme schiul într-o experiență memorabilă.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment