Alin Burcea: „Am lucrat cu juriștii din minister la fondul de garantare a pachetelor de servicii de călătorie, dar Radu Miruță nu știa. Să se preocupe de acest proiect”

Alin Burcea. FOTO Paul Alexe

Alin Burcea, președintele ANAT, a afirmat că a lucrat cu juriștii  din ministerul Turismului la un proiect privind constituirea unui fond de garantare a pachetelor de servicii de călătorie, menționând că ministrul Radu Miruță nu știa acest lucru.

 „În primul rând, în două luni de mandat nu a făcut nimic, nu ne-a contactat, deci nu avea de gând.

Acum trei săptămâni, când i-am spus, față în față, nu știa nimic. Noi am lucrat la proiect cu juriștii de la minister, dar el nici măcar nu știa. Ar face bine să se preocupe de acest proiect de lege. Noi îi stăm la dispoziție. Dar în aceste două luni nici altceva nu a făcut pentru turism. Nimic. În afară de declarații de genul “litoralul este scump și prost” – Alin Burcea.

El a reamintit că ANAT a semnalat încă din 2018, odată cu implementarea Directivei Europene privind pachetele de servicii de călătorie, lipsa unui mecanism real de garantare care să protejeze turiștii în cazul insolvenței turoperatorilor și companiilor aeriene, iar de-a lungul anilor, ANAT a făcut numeroase demersuri oficiale, solicitând autorităților crearea unor instrumente eficiente de protecție, atât pentru consumatori, cât și pentru stabilitatea industriei.

„Anul trecut, după multiple consultări, s-a ajuns la o propunere concretă și funcțională: constituirea a două fonduri de garantare, unul pentru pachetele de servicii de călătorie și unul pentru biletele de avion, menite să asigure recuperarea integrală a sumelor plătite de turiști în caz de insolvență, mecanisme care preiau modele europene de succes si care au fost dezvoltate sub indrumarea Asociatiei Europene a Fondurilor de Garantare – EGFATT.

ANAT a avut numeroase întâlniri cu miniștrii Economiei – Radu Oprea, Bogdan Ivan și acum și cu Radu Miruță, precum și cu echipele de specialiști din minister, iar proiectele de lege sunt finalizate și depuse la minister încă din august 2024, pregătite pentru adoptare. Cu toate acestea, Guvernul nu a considerat aceste măsuri prioritare, iar instrumentele existente – asigurările și scrisorile de garanție – nu asigură decât recuperarea parțială a pagubelor, expunând turiștii și agențiile la pierderi semnificative.

Dan Goicea nu mai face parte din conducerea ANAT, și-a dat demisia” – Alin Burcea.

Într-o declarație acordată TVR, ministrul Radu Miruță a precizat că se află în funcție de doar două luni și, în acest interval, nu ar fi putut fi constituit un fond de garantare a pachetelor de servicii de călătorie. Oficialul a subliniat că acest subiect merită analizat și implică o serie de discuții suplimentare.

Totodată, demnitarul a atras atenția asupra unei situații delicate: compania aflată în centrul problemelor actuale se regăsește în conducerea ANAT – asociație care solicită acum astfel de măsuri.

Ministrul a adăugat că va evalua și posibilitatea unor modificări legislative și că, în cazul în care acestea se dovedesc fezabile și utile pentru piață, este deschis la dialog și la implementarea soluțiilor necesare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*