
La doar câteva ore de mers cu mașina de la granița sud-vestică a României, Sokobanja se dezvăluie ca o destinație de poveste pentru turiștii aflați în căutare de relaxare, natură și tradiții autentice. Situată în inima Serbiei de est, această stațiune balneară cu o istorie de peste un secol atrage anual peste o sută de mii de vizitatori, aflați în căutarea apelor sale vindecătoare, a aerului curat de munte și a peisajelor spectaculoase, ce îmbină păduri dese, izvoare naturale și relicve istorico-culturale.
Pentru români, Sokobanja poate reprezenta destinația perfectă pentru o vacanță de 7-10 zile, fiind ușor accesibilă, prietenoasă ca preț și bogată în experiențe autentice. Recent, o echipă GoNEXT a răspuns invitației Organizației de Turism a Serbiei și a OMD-ului local, Organizația de Turism din Sokobanja, făcând un tur ce a curins traseele montane din munții Ozren și Rtanj, băile termale moderne de la Sokobanja, pensiuni ascunse în mijlocul pădurilor, numeroase atracții pentru toate vârstele și gusturile.
„Sokobanja este o regiune specială, deschisă pentru toate categoriile de turiști, care pot petrece aici mai multe zile. Autoritățile locale acordă o atenție majoră turismului și fac o promovare a zonei foarte eficientă. Ce este special în Sokobanja, în primul rând ospitalitatea localnicilor, este primul lucru pe care îl remarci când ajungi aici. Apoi, ei fac o treabă foarte bună în tot ceea ce înseamnă industria ospitalității, cu toate activitățile turistice, dar și facilități balneo, aici fiind câteva izvoare foarte cunoscute, precum și numeroase locuri de vizitat”, ne-a pus în temă Tamara Raskovic, reprezentanta Organizației Naționale de Turism a Serbiei.
Una dintre destinațiile de top din zonă, la doar 15 minute de mers cu mașina din Sokobanja, în satul Vrmdža, este Horizonti Resort, o combinație perfectă de confort modern și natură autentică.
„Noi avem aici trei bungalouri frumoase, tip A-frame, care pot găzdui până la 4 persoane fiecare, ideale pentru familii, avem o piscină care poate primi până la 50 de persoane, astfel că cei care vin aici pot avea parte de o atmosferă frumoasă, pentru copii este foarte distractiv, în special pe timpul verii, când au la dispoziție piscina. Deasemenea, avem locul de joacă pentru copii, aflat chiar lângă restaurant, astfel că părinții își pot supraveghea copii în timp ce servesc masa. Avem un teren de volei pe nisip, dar și un parc de aventură, în pădure, pentru copii mai mari, cu tiroliane și trasee pline de adrenalină și distracție prin copaci”, ne-a făcut o scurtă prezentare Adi Karincic, managerul Horizonti Resort.
Toate cele trei bungalouri A-frame includ câte un living spațios, chicinetă complet utilată, baie privată, și o terasă cu vedere la munte. Camerele sunt dotate cu aer condiționat, TV cu ecran plat, WI-FI gratuit și toate facilitățile necesare unui sezur confortabil.
„Evident, avem un restaurant frumos, care oferă servire „à la carte”, bucătăria este, în principiu, internațională, dar combinată, bineînțeles, cu bucătăria tradițională sârbească. Toate produsele sunt proaspete și sunt achiziționate de la fermieri locali, din apropiere, iar mâncarea este sănătoasă și gustoasă. Avem practic dotări la nivelul oricărui hotel din marile orașe, dar cu avantajul de a ne afla în mijlocul naturii, într-o atmosferă relaxantă și primitoare”, a mai spus gazda noastră.
Toate aceste facilități vin la un preț extrem de tentant, fiecare bungalou putând fi închiriat cu prețuri între 100 și 200 de euro pe noapte, funcție de numărul de persoane și dotările dorite, iar o cină rafinată la restaurantul resortului, pentru o persoană, ajunge la 15-20 de euro.
„Horizonti Resort din zona turistică Sokobanja este combinația perfectă între natură și lux! Complex turistic este deschis în acest an și reprezintă un loc ideal pentru o familie cu doi copii, priveliștea este minunată, condițiile de cazare de top, iar bucătăria sârbească nu se dezminte!”, a constatat și jurnalistul GoNEXT, Adrian Boioglu.
Odată stabilit „cartierul general”, nu rămâne decât să descoperim pas cu pas atracțiile acestei zone înconjurată de munții Ozren, Rtanj, Devica, Bukovic, Slemen si Krstatac. Ghid ne este Liubinko Milenkovic, director al Organizației de Turism din Sokobania.
„Regiunea Sokobanja se bucură de patru munți, două lacuri, un râu cu un canion superb, Moravica, dar și de foarte multe atracții culturale și istorice. Recomandarea mea este să rezervați o zi pentru o drumeție pe muntele Ozren, să se bucure de aerul curat și sănătos, bogat în oxigen și ioni negativi, dar și de priveliștea frumoasă. A doua zi, le recomand să viziteze muntele Rtanj, o zonă cu energie bună, care elimină stresul acumulat în decursul anului. Aici se poate ajunge pe vârful Šiljak, cel mai înalt loc din regiunea Sokobanja, cu 1565 metri înălțime. Din acest loc, în zilele în care atmosfera este curată, se pot vedea atât România, cât și Bulgaria, dar și capitala noastră, Belgrad. Este o imagine spectaculoasă.
A treia zi se poate merge pe lângă lacurile Bovan și Vrmdza, iar în a patra zi trebui neapărat vizitată peștera Bogobinska, cu împrejurimile sale frumoase. Următoarea zi se poate merge la izvoarele râului Moravica, un loc foarte frumos, sunt 15-16 mici izvoare care se unesc. Evident, vizitatorii noștri își vor gasi timp să meargă la unul dintre numeroasele centre SPA, deoarece Sokobanja beneficiază de șapte izvoare termo-minerale, cu apă fierbinte și rece, cunoscute încă de pe vremea romanilor. Izvoarele cu apă fierbinte sunt la temperaturi de 45-47 de grade, în timp ce în cele reci temperatura apei este de 25-28 grade.
Băile în ape fierbinți sunt indicate pentru tratarea afecțiunilor de plămâni și oase, în timp ce băile reci sunt bune pentru pentru sistemul nervos, pentru circulația sângelui, eliminarea stresului. Nu în ultimul rând, poate fi vizitat satul Ramja, un loc foarte cunoscut, vizitat de turiști din întreaga lume și în care s-au stabilit sau și-au construit case de vacanță foarte mulți cetățeni străini sau din marile orașe ale Serbiei”, recomandă interlocutorul GoNEXT.
Atracțiile nu se opresc aici! În Sokobanja, parcul central și promenada reprezintă un loc plin de farmec, liniștit, cu alei umbrite, fântâni arteziene și cafenele unde poți savura o cafea turcească. Apoi, la doar câțiva kilometri de centrul stațiunii, traseul către ruinele medievale ale cetății Sokograd te poartă pe lângă defileul spectaculos al Moravicei, cu stânci înalte, ape limpezi și vegetație luxuriantă. Nu în ultimul rând, pentru cei aflați în căutarea comorilor ascunse în peisajul montan, într-un decor spectaculos, mănăstirea Jermenčić, fondată în secolul al XIV-lea de către armeni, care a rezistat invaziilor turcești și poartă hramul Sf.Mihail și Gavril.
Locul de picnic „Ozren” se află la 5 km de centrul orașului Sokobanja, aici aflându-se un parc mare, cu terenuri de sport (sportul, să nu uităm, este religie în Serbia!), un loc de joacă pentru copii și un lac artificial, un restaurant, dar și cascada Mala Ripaljka, cea mai înaltă cascadă din Serbia (înălțime totală de 40 m), care a fost declarată primul monument natural sârbesc în 1948. Tot în această zonă, la aproximativ 3 kilometri, o stâncă singuratică în mijlocul unei pajiști atrage îndrăgostiții precum un magnet.
„Legenda spune că dacă doi oameni merg de trei ori în jurul acestei stânci, căruia localnicii îi spun Piatra Iubirii, iar apoi se urcă pe stâncă și se sărută vor fi fericiți toată viața. Tot aici, în prima săptămână din luna septembrie, are loc Maratonul Dorințelor, unul dintre cele mai populare evenimente tradiționale din Sokobanja”, ne dezvăluie Vesna Milosavljevic, coordonator Organizația de Turism din Sokobanja.
Programul evenimentului implică vizitarea unor locuri care, conform folclorului local, îndeplinesc diverse tipuri de dorințe și colectarea de cupoane pentru a participa la marele joc cu premii. Locațiile sunt vizitate în următoarea ordine: „Copacul dorințelor” din Parcul Banjica, unde participanții trebuie să atingă un copac și să-și imagineze o dorință, „Maica Sfântă în stâncă” (Piatra Iubirii), unde participanții își scriu dorințele pe o foaie de hârtie și izvorul „Rujnik” de la poalele Sokogradului, unde participanții aruncă o monedă și își pun o dorință. Fiecare participant primește un cupon, pe care îl poartă cu el și îl certifică la fiecare locație cu o ștampilă corespunzătoare, ca confirmare a faptului că a vizitat locațiile menționate și și-a imaginat o dorință. Participanții au la dispoziție 7 ore pentru a vizita toate locațiile, între orele 10:00 și 17:00. Participanții care colectează toate timbrele pot participa la jocul cu premii mari. Ultima destinație este Muzeul Patriei din centrul orașului Sokobanja, unde participanții trebuie să completeze cupoane certificate cu datele necesare pentru a participa la tombola cu premii mari și au, de asemenea, oportunitatea de a participa la un joc surpriză și de a câștiga alte premii.
„Regiunea este vizitată de aproximativ 150.000 de turiști în fiecare an, cu un total de un milion de nopți de cazare, turiști care vin în principal din marile orașe ale Serbiei, dar și din Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Croația, Austria, Ungaria, Polonia, Cehia, Germania și, în număr mai mic, din alte regiuni ale lumii. Turiștii români trebuie să știe că Sokobanja se află într-un cadru natural superb, motiv pentru care noi numim această regiune Inima verde a Serbiei”, a mai spus Liubinko Milenkovic.
Desigur, în zonă există alte numeroase locuri de cazare, de toate categoriile și pentru orice buget, de la hoteluri și pensiuni, dotate cu piscine și restaurante proprii, până la apartamente private, asfel că prețul pentru o noapte de cazare începe de la 25 de euro și poate ajunge la 100 de euro/ noapte. Deasemenea, preșurile în restaurante sunt foarte atractive, astfel că un buget de 500-700 de euro, pentru o vacanță de o săptămână, pentru două persoane, este suficient. Așadar, dacă visați la un colț de natură neatinsă, unde liniștea, aerul curat și ospitalitatea balcanică au darul să te încarce de energie, atunci Sokobanja – Inima verde a Serbiei este destinația perfectă!
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro
Be the first to comment